Dunărea corespunde în aspectul său cu un râu de munte, transportând cantităţi uriaşe de pietriș din Alpi către câmpie. Înainte de regularizările din secolul al XIX-lea a existat un sistem bogat structurat de lacuri majore, minore și de meandre a căror capacitate de descărcare era în continuă schimbare. Dinamica Dunării a dus în mod constant la noi transformări ale peisajului. Apar noi braţe şi se colmatează altele vechi, se formează noi insule, zone de pădure apar şi dispar. De la ultima eră glaciară, Dunărea este o arteră în sistemul mai larg al bazinului. Iar de la apariţia primilor coloniști, cursul fluviului a fost influenţat şi de om.

De fapt, cele mai semnificative schimbări în luncă sunt din secolul al XIX-lea. Ca urmare a îndiguirilor o mare parte a biodiversității fost distrusă.

Interesele antropice de utilizare a terenurilor din luncă pentru aşezări, agricultură și silvicultură au dus în ultimele două secole la intervenții serioase asupra fluviului și luncii. Regularizarea fluviului, cum ar fi corecțiile Dunării din jurul anului 1830, în conexiune cu stabilizarea malurilor, au pus Dunărea într-un corset, fără conexiune cu afluenții, lacurile de meandre și lunca inundabilă. Astăzi, baraje și diguri deconectează fluviul de canalele abandonate și luncile sale, de lacurile de meandre şi iazurile din luncă, lăsându-le fără alimentare cu apă proaspătă. Calitatea apei suferă considerabil din cauza acestui deficit iar lacuri se înămolesc. Din cauza curgerii monotone și a vitezei crescute de curgere, fluviul a devenit mai adânc și masa de apă din zona de luncă a scăzut. Ca rezultat a celor de mai sus, inundaţiile au fost mai rare. Pentru a opri continuarea eroziunii albiei, cele patru baraje de la Bertoldsheim, Bittenbrunn, Bergheim și Ingolstadt au fost construite în 1970 cu scopul de a produce energie electrică. Atât continuitatea sedimentării cât și continuitatea biologică au fost întrerupte, iar caracterul debitului a fost pierdut în compartimentele de depozitare.

Proiectul de conservare "dinamizarea luncii Dunării dintre Neuburg și Ingolstadt", ar putea fi benefic pentru dinamica aproape naturală a Dunării și a diferitelor sale habitate. Acest proiect include o cale navigabilă de trecere în jurul unui baraj și părţi ale pădurii riverane ar putea fi inundate, se vor recrea în același timp fluctuațiile naturale ale apelor subterane.